Pentru fanii serialului de succes Cosmodisc, acest Dallas al teleshopingului, o piesă de teatru într-un act şi două minute.
Introducerea, în care se prezintă personajele, locul şi timpul acţiunii. Personajul secundar eu. Zgîrcit şi neîncrezător, aproape refractar, faţă de oricine îmi cere bani şi faţă de reclame în general.
Cuprins. Îmi sună la uşă personajul secundar 2, comis voiajor care vinde cuţite de bucătărie. Îmi frec mîinile. Să vezi ce-l joc eu p-ăsta! Îl las să-mi toarne vrăjeala aia pe care i-au băgat-o ăia cu pîlnia pe gît şi p-ormă îi explic, ca un pensionar acru şi cîrtitor ce mă aflu, cum că eu sînt deştept şi nu pun botul la manipulările lor grosolane.
El: Nu vreţi să luaţi nişte cuţite!
Eu, superior, încerc să-i dau cu firma în cap: De unică folosinţă, nu? D-alea proaste, nu-i aşa?
El, mai convins decît mine, expansiv: Da, dom’le! Exact de unică folosinţă, nişte porcării chinezeşti. Nu le-am testat, dar cred că-s proaste tare la banii ăştia.
Eu sînt descumpănit. Omul nu doar că nu-mi pune banda care să mă convingă de calitatea mărfii, ba chiar îşi exprimă sincer părerea, care coincide cu a mea. Am rămas fără adversar.
El: Dom’le da’ cumpără lumea în neştire, parcă-s apucaţi! Oameni fraieri. Oricum sînt nişte porcării.
Gata. Omul m-a convins. Cumpăr. Marketingul lui pe dos, dar întîi de toate sincer, merită răsplătit. Mai ales că m-a făcut, indirect, şi fraier. Plătesc şi ne luăm la revedere în uşă.
El: La cît costă şi dacă vă ţine o lună, tot aţi făcut o afacere. Apoi pleacă vesel, tot numai un zîmbet, exact aşa cum îmi vorbise despre marfa lui. Zîmbetul şi mecla lui radioasă nu avea nimic din optimismul ăla forţat care schimonoseşte feţele roboţilor din marketing, care se căznesc să transmită „optimism, încredere în sine, bună dispoziţie” … bla-bla-bla ştiţi şi voi vrăjeala cu „valorile organizaţiei”.
Acum realizez că, date fiind circumstanţele în care l-am cumpărat, nu o să-mi pară niciodată rău dacă acel cuţit se va rupe. (Şi, vă repet, sînt genul iritabil şi acru rău, la faze de-astea de OPC.) O să-mi amintesc cu plăcere faţa comisului voiajor şi o să-mi treacă orice urmă de supărare. Practic omul mi-a dat, odată cu produsul, o garanţie mult mai importantă. Garanţia că nu mă voi enerva şi nu-mi voi strica ziua cînd utilajul îşi va da duhul prematur.
Asta s-a petrecut acum vreo 5-6 ani. Cuţitul îl mai am şi acum şi e foarte bun. Deci este adevărat că, dacă ai o poveste bună, vinzi. Şi asta chiar dacă povestea a fost o minciună. Pentru că el a spus că produsul o să ţină o maxim o lună şi a ţinut 6 ani.
Buna ziua. Se poate?
Din nefericire se pare ca lucrurile cu adevarat pozitive si importante nu se intampla asa… Dureaza putin iar pretul platit ulterior se dovedeste a fi mare sau mult prea mare. Valabil peste tot in viata. Asa a aparut economia care ne invata sa gestionam efortul pt a obtine efectul… Dar cred ca am luat-o razna… Oricum, Barbosule, imi pare bine ca am avut timp sa iti citesc ultimele articole de pe blog, care imi place foarte mult (blog) si sper ca gasesti constructive interventiile mele pe marginea ideilor interesante expuse de tine. Poate un pic prea lungi interventiile, dar sunt in concediu. Dupa, s-ar putea sa nu mai. Bafta!
E bun acest Brabosu, de acord cu dumneavoastra doamna Gripa. De unde le-o fi scotind, domnule?
Si mie imi place. Oare e barbat sau femeie? Daca e barbat, cred ca e un tip bine.
Eu cred ca are si o voce foarte misto. Dura, de barbat hotarit, cu umor si bine ingrijit. O voce spalata, curata, care inspira igiena.
Are voce de duhovnic hraparet, dom’le!
Ei, asa da! M-au convins comentariile de mai sus. Barbosu, maine e casieria deschisa intre 9 si 15. Du-te si cere o mie de euro, am vorbit eu!
Si mie mi-a placut. Brabosu, fa asa cum a spus domnul de mai sus.
Se aproba.